PLAN DE AFACERI: Teren sintetic de fotbal

Terenurile de beton sunt fără tribune pentru spectatori, fără plase la porţi, fără iluminat nocturn şi chiar fără o împrejmuire cu gard care să evite pierderea mingii de pe teren. Pornind de la aceste fapte, toţi practicanţii de fotbal ar opta oricând să joace de pe un teren potrivit.

Dacă în oraşul tău nu există un astfel de teren, sau cererea nu e satisfăcută în întregime, veşti bune, ai un potenţial mare de a-ţi transforma pasiunea într-o afacere de succes. Transformă-ți pasiunea într-o afacere de succes www.atlassport.ro Îţi place fotbalul? Cui nu-i place?… eh, dacă tocmai ţie, suntem siguri că ai printre cei dragi este cel puţin un iubitor de fotbal şi…simplul fapt că citeşti acest text ne spune că eşti cel puţin interesat de sportul rege.

Fotbalul este unul din cele mai iubite sporturi, iar pasiunea pentru minge nu se arată doar la televizor…sau în faţa lui, ci tocmai pe teren. Care teren?! Amatorii se găsesc în curtea şcolii – până la urmă, acolo a dat fiecare cel puţin un şut la poartă. Terenurile acelea, însă, nu-s cele mai bune… mai ales pentru cine vrea să se simtă cu adevărat fotbalist.

 

INVESTIȚIA INIȚIALĂ

Înainte să începi trebuie să ai în vedere câteva aspecte importante.

  • Factori de risc
  • Proiecții financiare
  • Construcția terenului

Principalele costuri iniţiale

  • Proiectare şi construcţie: aproximativ 50.000 euro pentru teren descoperit şi 100.000 euro pentru teren acoperit cu structura metalică / prelată
  • Teren aprox. 1000 mp: dacă terenul nu există în proprietate şi nu se doreşte a se cumpără sau închiria, o variană este de a solicită de la Primărie să fie luat în concesiune. O varianta foarte potrivită este pe terenul unei şcoli, iar în schimbul concesiunii tu vei permite primăriei/şcolii să utilizeze terenul de Luni până Vineri între orele 8-16, gratuit, iar după această ora îl poţi închiria.
  • Cheltuieli cu personal de marketing şi promovare
  • Recondiţionare teren după 10 ani: aproximativ 20.000 euro.

Proiecții financiare

1. COSTURI ± 8.000 euro / an

  • Salarii 2.000-3.000 lei / luna
  • Promovare 500 – 1.000 lei /luna
  • Cheltuieli neprevăzute 500 lei / lună
  • Iluminare: 344 lei / luna, cu operare 4 h / zi la un preț kwh de 0,45 lei

2. VENITURI ± 38.000 euro / an

  • Preț închiriere: 80 lei / h
  • Operare: 9 luni x 6 h / zi (17.00: 23.00) = 1.620 h +/- 30.000 euro profit anual (fără amortizarea investiției)

Investiția într-un teren sintetic pentru minifotbal de 1.000 mp în aer liber este amortizată în mai puțin de 2 ani, ulterior cu un profit lunar de aprox. 3.000 euro. Potenţialul afacerii depinde însă de

  • Alte terenuri similare în zona: Cu cât competiţia e mai mare cu atât investiţia va fi mai mare în marketing şi promovare, fidelizare clienţi şi atragere clienţi.
  • Localizarea terenului: Terenul trebuie să fie poziţionat într-o zona bună, cât mai aproape de clienţii care vor închiria terenul de fotbal. Un teren bine localizat poate fi închiriat în fiecare seară între orele 17-23 (6 ore / zi), uneori chiar 16-24 (8 ore / zi).
  • Tipul de teren: Dacă e un teren sintetic în aer liber (descoperit) în general se închiriază 8-10 luni pe an, excluzând perioada de iarnă, iar un teren sintetic acoperit se închiriază până la 12 luni pe an.
  • Investiţia în marketing şi promovare şi abilităţile de a poziţiona afacerea în faţa altor competitiori. Factori de risc www.atlassport.ro

Construcția terenului

1. Fundația / infrastructura

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să mergi la faţa locului şi să vezi suprafaţă pe care urmează să realizezi terenul. Nu ai cum să începi amenajarea unui teren fără să vezi mai întâi ce fel de suprafaţă ai, dacă necesită sau nu reparaţii sau alte pregătiri. Dacă locul e gol, deci e doar pământ, se poate face o fundaţie de piatră, din placă de beton sau bitum. Producătorii de gazon artificial pentru fotbal recomandă instalarea lui pe fundație de piatră. Este foarte important ca fundația sa fie realizată corect, de către profesioniști – altfel întreg trenul va avea de suferit.

  • Fundația de bitum este mai scumpă, dar sunt şi situaţii în care există deja o acoperire cu bitum a suprafeţei în cauza (exemplu : o instituţie de învăţământ dispune de o suprafaţă de bitum şi o foloseşte că teren de sport). Fundaţia de asfalt (bitum) oferă stabilitate, elasticitate şi rezistenţă îndelungată, dar este important să fie realizată cu o pantă de 0,1-0,5% pentru a favoriza drenajul apei de ploaie. Duritatea fundatiei de bitum se poate amortiza cu un shock-pad, care se instalează sub gazon și conferă confort jucătorilor. În cazul unei suprafete vechi, aceasta poate fi corectată cu straturi de piatra/nisip în grosimi variabile, aplicate peste placa veche.
  • Fundaţia din placă de beton conferă, de asemenea, stabilitate, dar este mai puţin elastică şi mai sensibilă la schimbările de temperatura decât cea din bitum. Şi această necesită o uşoară pantă pentru drenajul apei. Fundaţia de piatră se obţine prin aşezarea şi compactarea unor straturi succesive de piatră şi nisip. Această fundaţie este permeabilă, astfel încât drenajul este unul natural.
  • Fundatia de piatră este recomandată ca fiind mai sănătoasă pentru jucători.

2. Suprafața de joc – gazon sintetic pentru fotbal

Costurile iniţiale de realizare a unui teren cu iarbă naturală sunt relativ mici, dar situaţia trebuie privită pe termen mai lung. Şi asta înseamnă să luăm în calcul costurile ulterioare de întreţinere, foarte consistente: e suficient să ne gândim la operaţiile de irigare, cosire, fertilizare, vopsirea marcajelor, operaţii care trebuie repetate la intervale destul de scurte.

Aceste inconveniente nu există la suprafeţele cu iarbă artificială. Gazonul artificial / sintetic nu trebuie udat, nu trebuie tuns, nu trebuie tratat cu produse chimice, nu mă costă bani în plus după ce l-am instalat. Acesta şi păstrează proprietăţile pentru mulţi ani, cu eforturi minime. Gazonul artificial poate fi exploatat 365 zile pe an, 24 h din 24, indiferent de condiţiile meteo, Nu devine noroios, nu îngheaţă. În plus, instalarea gazonului artificial /sintetic va ajută mediul înconjurător pe timp îndelungat doar prin simplu fapt că nu vei consumă apă şi energie / combustibil pentru întreţinerea acestuia. Gazonul sintetic /artificial are o durata de viaţă de 10-12 după care gazonul artificial va trebui schimbat. După schimbarea gazonului artificial /sintetic, acesta se poate întrebuinţa la pavarea depozitelor de deşeuri, sau se poate recicla sau folosi în diferite domenii.

Gazonul natural necesită o întreţinere periodică şi anume : trebuie tuns regulat, trebuie udat regulat, trebuie ierbicidat, tratat cu diferite pesticide şi îngrăşăminte, deci costă bani în plus după ce îl instalezi. În plus, un teren de iarbă naturală nu poate fi exploatat mai mult de 3-5 ore pe zi, altfel iarbă nu se mai regenerează şi suprafaţă de joc se degradează.

3. Împrejmuirea terenului și nocturna

Terenul de fotbal va fi împrejmuit cu gard şi acoperit cu plasa. Va exista şi o poartă de acces. Construirea gardului şi a nocturnei presupune montarea şi sudarea unor stâlpi de susţinere, construirea unei structuri metalice. Instalaţia de nocturnă este obligatorie din cauza că mulţi clienţi pot veni să joace fotbal doar seara, după ce îşi termină serviciul. Toată amenajarea complexului se face înainte de montarea covorului de gazon. În principiu, nu este nevoie de autorizaţie de construcţie, ci doar de o autorizaţie de amenajare / reamenajare a unei suprafeţe de teren.

Operaţia de îngrădire trebuie aprobată în mod special fiindcă gardul este mai înalt de 4 m. Este important ca împrejmuirea să fie realizată la înălțimea de 6m, cu plasă textilă deasupra terenului, pentru a avea un spațiu de joc “închis” cu plase.

Se vor monta 2 porți și se vor fixa plase la fiecare. De asemenea, se pot monta tribune pentru spectatori. Pentru staff-ul fiecărei echipe poți monta bănci de rezerve, care este bine sa fie realizate odata cu imprejmuirea, pentru un aspect integrat.

4. Dotări: Porțile de fotbal, banca de rezerve și eventual tribunele

Trebuie să iei în calcul și asigurarea de vestiare încalzite, situate în apropierea terenului de joc, dotate cu dulapuri, bănci, o masă eventual, precum și instalații sanitare în cadrul acestora. Acestea nu sunt incluse în costul proiectului estimate în prima partea a ghidului, fiind dotări opționale. Alte accesorii:

  • Trusa de prim ajutor
  • Mingi de fotbal
  • Maiouri de departajare
  • Un extinctor în caz de incendiu

5. Vestiare (opțional)

Cu cât oferi mai mult confort echipelor ce vin să joace, dar și ale galeriei, cu atât mai frecvent te vei număra printre opțiunile lor, când vine vorba de închiriat un teren de joc. Amenajarea parcării nu este nici aceasta inclusă în costul proiectului, și fiind o facilitate opțională.

6. Parcare (opțional)

Îți mulțumesc că ai citit acest ghid. Sper să îți fie util. Spor în afaceri! Pentru un partener de încredere apelează la AtlasSport.ro Construcții sportive de calitate!

Str. Voinicenilor, nr.62, Târgu Mureș office@atlassport.ro Tel: 0265 312 923 / 0755 085 276 Fax: 0365 780 018 ● Teren de fotbal, tenis, baschet, multifuncțional ● Pistă de alergare ● Tribune / Vestiare ● Sală de sport ● Spațiu de joacă

18 Commentarii

  1. Chiran Gheorghe

    in data de 15/10/2016 la 8:17 pm - Răspunde

    Vrem să vă întrebăm dacă la un teren artificial de 42 m lungime și 22 m lățime, poate fi acoperit pe timpul iernii cu un balon.

    • ATLAS SPORT

      in data de 17/11/2016 la 7:00 am - Răspunde

      Buna ziua!
      Pentru mai multe informatii va rog sa trimiteti un email pe adresa office@atlassport.ro sau sa sunati la nr 0755085354.
      Va multumim!

  2. Chiran Gheorghe

    in data de 15/10/2016 la 8:18 pm - Răspunde

    Vrem să vă întrebăm dacă un teren artificial de 42 m lungime și 22 m lățime, poate fi acoperit pe timpul iernii cu un balon.

    • ATLAS SPORT

      in data de 17/10/2016 la 6:51 am - Răspunde

      Buna ziua. Veti fi contactat de catre Echipa Atlas Sport in cel mai scurt timp.Va multumim pentru solicitare

    • ATLAS SPORT

      in data de 17/11/2016 la 7:00 am - Răspunde

      Buna ziua!
      Pentru mai multe informatii va rog sa trimiteti un email pe adresa office@atlassport.ro sau sa sunati la nr 0755085354.
      Va multumim!

  3. latu noni

    in data de 10/11/2016 la 3:42 pm - Răspunde

    Buna ziua , doresc sa primesc cateva informatii in legatura cu constructia unui teren sintetic cu fonduri europene

    • ATLAS SPORT

      in data de 17/11/2016 la 6:59 am - Răspunde

      Buna ziua!
      Pentru mai multe informatii va rog sa trimiteti un email pe adresa office@atlassport.ro sau sa sunati la nr 0755085354.
      Va multumim!

  4. ionel

    in data de 16/11/2016 la 8:16 pm - Răspunde

    Vrem sa construim un teren de sport acoperit tip balon multifuncțional cu tartan structura metălică dar pereți laterali pe o înălțime de 3m sa fie din panouri sadwich învelișul cu prelata pt o școală gimnaziala, dimensiunea 22x44m cât ar costa și dacă ne puteți indruma. Suntem de la o primărie finanțarea prin gal fonduri europene

    • ATLAS SPORT

      in data de 19/11/2016 la 9:35 am - Răspunde

      Buna ziua,
      Va multumim pentru interes. Pentru a va ajuta, va rugam sa ne trimiteti un numar de telefon sau sa ne contactati pe adresa de mail office@atlassport.ro

    • ATLAS SPORT

      in data de 21/11/2016 la 7:22 am - Răspunde

      Buna ziua!
      Pentru mai multe informatii va rog sa trimiteti un email pe adresa office@atlassport.ro sau sa sunati la nr 0755085354.
      Va multumim!

    • Petre

      in data de 08/04/2017 la 5:37 pm - Răspunde

      Bună seara! Și eu doresc 1 teren multisport tot pe GAL. Vă rog să îmi lăsați un număr de telefon sau sunați-mă pe numărul 0766699690. Mulțumesc!

      • ATLAS SPORT

        in data de 10/04/2017 la 5:55 am - Răspunde

        Buna ziua!
        Va multumim pentru interes. Pentru mai multe detalii va rog sa ne scrieti pe adresa office@atlassport.ro sau sunati la 0755085354.

  5. Dumitru Mihaela

    in data de 12/05/2017 la 6:57 am - Răspunde

    Buna ziua , doresc sa primesc cateva informatii in legatura cu constructia unui teren sintetic cu fonduri europene.
    dumitru2005mih@yahoo.com

    • ATLAS SPORT

      in data de 12/05/2017 la 7:26 am - Răspunde

      Buna ziua!
      Pentru mai multe informatii va rugam sa ne scrieti la adresa office@atlassport.ro sau sa ne sunati la 0755085354. Multumim!

  6. Malancioiu Teodor

    in data de 22/05/2017 la 7:04 pm - Răspunde

    Buna ziua.As dori sa stiu daca se pot accesa fonduri europene pentru un teren de minifotbal acoperit.Multumesc

    • ATLAS SPORT

      in data de 23/05/2017 la 5:20 am - Răspunde

      Buna ziua!
      Pentru mai multe detalii avem rugamintea sa ne sunati la numarul 0755 085 354 sau sa ne scrieti la office@atlassport.ro

  7. CSM PASCANI

    in data de 19/06/2017 la 2:31 pm - Răspunde

    Buna ziua!
    As dori sa-mi spuneti care ar fi costurile pentru un teren multifunctional 40×20 m cu gazon sintetic si daca se poate executa pe o suprafata de teren acoperita de zgura(un fost teren de zgura).

    • ATLAS SPORT

      in data de 20/06/2017 la 5:17 am - Răspunde

      Buna ziua!
      Mai multe detalii puteti primi daca sunati la 0755 085 354 sau sa ne scrieti la office@atlassport.ro.

Lasă un răspuns.

tip pardoseli sportive terenuri sportive sintetice terenuri de sport terenuri sport gazon sintetic teren usamv terenuri sportive minifotbal udare gazon terenuri sport UEFA teren tenis gazon usamv cluj napoca umplutura teren sport terenuri tenis gazon sintetic teren tenis zgura teren tenis gazon artificial video terenuri tenis terenuri de tenis gazon artificial teren volei terenuri multisport teren tenis gazon sintetic terenuri tenis curte terenuri de fotbal terenuri sportive beton unde alergam in bucuresti terenurile de tenis terenuri multisport scoli terenuri sportive terenuri de tenis teren tenis curte tipuri piste vestiare sportive teren tenis suprafata hard tribune terenuri minifotbal volei terenuri lut terenuri sintetice Tribuna tribune sportive terenuri badminton terenuri de tenis din zgura terenuri tenis parchet zgura terenuri de baschet rezidenţiale