Cum să vă pregătiți pentru construcţia unui stadion

Un număr din ce în ce mai mare de cluburi de fotbal, de la nivel local până la nivel de elită, urmăresc să maximizeze utilizarea terenului şi să exploreze noi fluxuri de venituri, ceea ce îi determină pe mulţi să exploreze beneficiile unui teren sportiv. Totuşi, cu această ocazie vine necesitatea ca cluburile să se pregătească pe deplin înainte de orice lucrări de instalare care au loc. Iată câteva dintre …

Mai mult »

SPECIALIST VIDEO: Ce autorizaţii sunt necesare pentru construcţia unui teren de sport?

Astăzi vom analiza ce autorizaţii avem nevoie pentru realizarea unui teren de sport. S-ar putea ca unele cerinţe să difere în funcţie de zona în care doriţi să construiţi terenul de sport, însă în principiu oriunde ar fi aveţi nevoie de o autorizaţie de construcţie. Dar ca să aflaţi de ce documente şi avize aveţi nevoie, precum şi ce reguli trebuie să respectaţi (reguli de înălţime a construcţiei, Procent de …

Mai mult »

Finanțare pentru modernizare baze sportive prin PNDL

Instituţiile prezintă o importanţă deosebită la nivelul ţării noastre, atât din punct de vedere economic, cât şi social şi cultural. Dezvoltarea durabilă a acestora este indispensabilă în procesul de îmbunătăţire a condiţiilor existente şi a serviciilor de bază, prin dezvoltarea infrastructurii şi a unui cadru legislativ favorabil acesteia. La nivelul ţării, există sute de şcoli, cluburi sportive, instituţii şi localităţi în care lipsa terenurilor sportive este o problemă majoră pentru …

Mai mult »

Factorii care trebuie luaţi în considerare înainte de a construi un teren de sport – partea I

Aţi privit vreodată un teren de sport, fie cel propriu sau altul şi v-aţi întrebat de ce există atât de multe condiţii problematice cu privire la acesta? Probleme cum ar fi cele legate de sol, drenaj, compactare, salinitate, sau altele? Cine este responsabil de aceste probleme? Cum puteau să fie evitate? Trebuia făcut ceva diferit în timpul construcţiei care ar fi făcut diferenţa? În cele din urmă, proiectarea şi construcţia …

Mai mult »

Amenajare Teren de Fotbal în Localitatea Dumbrăvioara, Comuna Ernei, Județul Mureș

Indiferent de activitatea fizică preferată, sportul are un rol esențial în dezvoltarea noastră fizică, dar și psihică și relațională. Aceste motive contribuie la necesitatea practicării sportului, fie că este vorba de fotbal, înot, atletism, etc. Cum fotbalul este unul dintre cele mai practicate sporturi la nivel global, cererea terenurilor sportive de fotbal a crescut. Și nu doar cererea, ci și nevoia pasionaților de fotbal, care doresc să își desfășoare activitatea …

Mai mult »

Proiectare și Execuție Bază Sportivă Multifuncțională + Tribună Acoperită în Vața de Jos, Jud. Hunedoara

Terenul de sport al Şcolii Comunei Vața de Jos, se afla într-o stare avansată de degradare. Infrastructura terenului de sport, era compusă parţial dintr-un strat de asfalt, lipsind în totalitate instalaţia de scurgere; în cazul unor ploi abundente, terenul de fotbal era inundat de apă, făcând imposibilă exercitarea activităţilor sportive. Locuitorii comunei Vaţa de Jos doreau să utilizeze acest teren de sport, în principal pentru activităţile sportive şcolare ca şi teren de …

Mai mult »

terenuri tenis gazon sintetic tribune terenuri sintetice terenuri sportive sintetice zgura terenuri sportive minifotbal tipuri piste teren usamv terenuri badminton terenuri de baschet rezidenţiale terenuri sportive terenuri tenis curte terenuri tenis gazon artificial vestiare sportive volei terenuri de tenis gazon artificial terenuri de baschet terenuri de sport terenuri tenis terenuri de fotbal terenuri tenis parchet tip pardoseli sportive terenuri multifunctionale umplutura teren sport terenuri de tenis din zgura terenuri minifotbal terenuri multisport Tribuna usamv cluj napoca terenuri sport UEFA unde alergam in bucuresti terenuri de tenis teren volei volei copii terenuri multisport scoli terenuri sport tartan terenuri lut video udare gazon terenuri sportive beton terenuri fotbal terenuri sport gazon sintetic terenurile de tenis tribune sportive