Tehnologia cu LED-uri gata să revoluţioneze iluminatul în aer liber pentru terenurile sportive

Diferenţa dintre zi şi noapte este dramatică – în special atunci când este privită dintr-un punct de iluminare lateral. Miezul zilei într-o zi însorită va introduce 8.000 de ft-c (lux)* pe pământ. Prin comparaţie, o noapte luminată de lună (luminată suficient încât să se poată citi un ziar), produce trei sutimi de ft-c (lux). Astfel, transformarea nopţii în zi pentru terenurile de sport, jucători, fani şi  televiziunile live nu este o sarcină care urmează să fie luată uşor.

Nocturna teren sportiv

Modul în care producătorii de iluminat sportiv aleg să ilumineze un teren de sport, variază, dar arcul industriei apare la fel de previzibil că şi rotaţia zilnică a Pământului în jurul soarelui. Potrivit unor experţi în industrie, avansarea rapidă a tehnologiei va face ca lămpile metalice cu halogen să pară învechite – deşi acestea nu s-au schimbat în mod semnificativ în ultimele decenii.

Ieşirea din uz este probabil să vină chiar mai repede pentru lămpile metalice cu halogen. Unul dintre motive: eficienţa energetică a LED-urilor este amplificată/mărită în clădiri, unde se folosesc probabil, 4000 ore din an, faţă de cele 400 de ore de utilizare pe un stadion. Managerii de stadion pot fi reticenţi în a face investiţii de capital în cazul în care nu se realizează profit pe termen scurt.
Pentru un teren de fotbal de liceu în care funcţionează nocturna 50 sau 70 de ore pe an, oamenii nu vor vorbi despre economiile de energie, pentru că pur şi simplu nu folosesc suficientă energie. Însă administratorului liceului îi va păsa de costurile necesare iluminării în sala de sport.

stadium-lights-at-night

Există o mulţime de factori de luat în considerare atunci când se alege tehnologia de iluminat în aer liber pentru teren sportiv,  inclusiv factorii meteorologici – vânturi puternice, ploaie, temperaturi de îngheţ şi distanţă.
În ultimii 35 de ani, producătorii au reuşit să îmbunătăţească eficienţa lămpilor metalice cu halogen – jucător dominant încă, pe piaţă iluminatului sportiv în aer liber – în primul rând prin reducerea cantităţii de lumină irosită de fiecare dispozitiv.
Mai precis, reflectoarele proiectate captează lumina emisă de tubul lămpii şi o direcţionează (şi redirecţionează) spre terenul de joc – cu cât mai mare este distanţa pe care lumina trebuie să o înconjoare, cu atât mai concentrată trebuie să fie lumina care părăseşte dispozitivul de iluminare.

IMG_8904
O dezvoltare mai recentă în tehnologia halogenurilor metalice este introducerea balastului electronic, care câştigă din ce în ce mai mult teren şi oferă mai multă eficientă şi control spre deosebire de balastul magnetic tradiţional.
Funcţionând la o frecvenţă mai mare, balastul electronic poate stimula o producţie de lumină de 115 lumeni per watt, sau cu aproximativ 30 de lumeni pe watt mai mare decât un balast magnetic. Un sistem electronic de balast produce mai mulţi lumeni per watt, ceea ce înseamnă mai multă lumină. Evident, mai multă lumina, înseamnă reducerea numărului dispozitivelor de iluminat şi implicit reducerea energiei.
Nu numai că balastul electronic necesită până la 40%  mai puţine corpuri pentru a lumina un teren de sport în aer liber şi mai puţini waţi (1.565, comparativ cu un balast magnetic 1625); un balast electronic poate monitoriza cantitatea exactă de tensiune necesară pentru a se aprinde, deci este mult mai sănătos.
Timpul de aprindere se reduce la 10 minute (comparativ cu 15 sau 20 pentru un sistem de balast magnetic) şi, odată ce luminile sunt aprinse, balasturi electronice oferă avantaje de control wireless, diagnosticare de la distanţă şi eliminarea zgomotului realizat de balast magnetic, precum şi capacitatea de reducere a intensităţii până la 50 de procente pe fiecare dispozitiv.

Nocturnă terenuri sportive de tenis
Pe măsură ce circuitul profesionist de tenis a popularizat terenurile albastre şi violet, culoarea care contează cel mai mult pentru municipalităţi şi cluburi private deopotrivă, în ceea ce priveşte iluminatul instalaţiilor lor, este verde –  responsabil faţă de mediu şi inteligent din punct de vedere economic.
Având în vedere dimensiunile sale strânse în comparaţie cu majoritatea terenurilor în aer liber (chiar şi în interior), terenurile de tenis prezintă o serie de opţiuni de iluminat, de la tuburile fluorescente, la becuri cu halogenuri metalice HID.

Calitatea luminii este la fel de importantă că şi cantitatea, şi prin calitate, ne referim la consistenţa nivelului de lumină peste terenul de joc.
Indiferent de tipul de teren construit, Atlas Sport oferă soluţii de iluminat pentru terenuri sportive. Mai multe informaţii despre nocturne terenuri de sport, găsiţi aici.
Padureni-nocturna-din-exterior

 

*Cantitatea de lumina (intensitatea) este măsurată în lux, foot/candles (ft-c), metru/candelă. (1 lux = 1 metru/candelă, 1 ft-c = 10.76 lux).

Lasă un răspuns.

tribune sportive terenuri de tenis teren volei tipuri piste terenuri de baschet usamv cluj napoca terenuri tenis gazon sintetic terenurile de tenis terenuri de baschet rezidenţiale udare gazon terenuri multisport terenuri sportive minifotbal terenuri sport tartan UEFA terenuri de fotbal Tribuna terenuri tenis parchet terenuri badminton volei terenuri de tenis din zgura terenuri tenis gazon artificial unde alergam in bucuresti terenuri multifunctionale tribune terenuri de tenis gazon artificial terenuri sportive beton terenuri de sport umplutura teren sport terenuri sport volei copii terenuri fotbal terenuri minifotbal tip pardoseli sportive terenuri lut terenuri sportive terenuri sport gazon sintetic terenuri sintetice terenuri sportive sintetice teren usamv terenuri tenis curte zgura terenuri tenis video vestiare sportive terenuri multisport scoli