Bază sportivă ultramodernă în Satu Mare! Terenuri, pistă de atletism, tribune și nocturnă
Primăria Municipiului Satu Mare a început lucrările de amenajare a complexului sportiv „Dinamo”, printr-un proiect derulat în colaborare cu Federația Română de Fotbal. Baza Sportivă „Dinamo” va cuprinde un teren de fotbal cu gazon sintetic, cu dimensiunile de 100 x 60 m, aceste dimensiuni fiind acceptate şi pentru desfăşurarea competițiilor oficiale și a unor meciuri de cat. B şi C. Printr-o investiție de 3 milioane de lei, vom realiza un complex sportiv unic în nord-vestul României, cu un teren de fotbal sintetic omologat pentru Liga a 2-a, nocturna, pistă de atletism, teren de baschet, vestiare și o tribună cu 200 de locuri. Va fi o bază destinată atât pentru sportivii de performanță, cât și pentru sportul de masă.
”Baza sportivă Dinamo a intrat într-un amplu proces de modernizare și reconfigurare. În colaborare cu Federația Română de Fotbal va fi amenajat un teren de fotbal omologat pentru Liga a 2-a. Va fi o bază sportivă unică în nord-vestul țării și va veni în sprijinul multor echipe care în timpul sezonului rece sunt nevoite să plece în Ungaria pentru antrenamente. Această bază sportivă va fi deschisă atât pentru sportivii de performanță, cât și pentru cei care vor să practice sportul de masă”, a declarat primarul Kereskényi Gabor.