Inaugurare teren de sport în Caransebeș

Primul teren sintetic multifuncțional a fost inaugurat azi la fosta Şcoală Generală nr. 2 din cartierul Pipirig al municipiului Caransebeș, unitate de învăţământ ce aparține de Liceul Tehnologic Decebal. Deschiderea a fost marcată printr-un meci amical între elevii școlii și echipa Primăriei Caransebeș, condusă de primarul Felix Borcean.

„Este un proiect drag mie, pentru că inaugurăm un teren de fotbal, și nu numai, în incinta școlii unde și eu am învățat. Şi eu mi-aș fi dorit la vremea respectivă să beneficiem de asemenea condiții. Vom inaugura și arena din cartierul Balta Sărată, care este de dimensiuni mai mari, aici spațiul nu ne-a permis construirea unui teren de dimensiuni standard, este puțin mai mic, dar e bine că am reușit și acest lucru, după multe dezbateri”, a declarat Felix Borcean, spunând că nu a ales de prima dată acest cartier pentru a nu fi părtinitor cu oamenii din cartierul unde locuiește, această locație fiind aleasă de consilierii PSD, ca o condiție de a fi de acord cu proiectul inițiat de primarul Felix Borcean.

Știre: https://expressdebanat.ro/inaugurare-pnl-psd-la-caransebes-terenul-de-sport-dedicatie-social-democrata-pentru-felix-borcean/