Parc de distracții, în numele viitorului
Comuna Ozun are începând de sâmbătă unul dintre, dacă nu chiar cel mai frumos loc de joacă pentru copii din județul Covasna. „Piesa de rezistență” este Corabia Piraților, construcția care nu doar că promite celor mici „aventuri” de neuitat, ci este și realizată la standarde europene de calitate și siguranță, spun autoritățile. Vistieria Primăriei și Consiliului Local s-a golit cu aproximativ 200.000 de lei pentru acest proiect, care a inclus, totodată, și amenajarea locului de joacă prin reabilitarea mobilierului vechi, amplasarea de camere de supraveghere, garduri de protecție și altele. Însă niciun ban nu este cheltuit în zadar, ține să sublinieze primarul comunei, Ráduly István, care spune că investițiile în copii sunt cele mai bune investiții de viitor.
Știre: https://covasnamedia.ro/stirea-zilei/parc-de-distractii-in-numele-viitorului