Şeful PSD Bistriţa-Năsăud, la costum şi cravată, a tras la poartă la inaugurarea unei baze sportive
Emil Radu Moldovan, care este candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a participat la inaugurarea bazei sportive din cartierul Sigmir (un sat care aparţine administrativ Primăriei Bistriţa), alături de primarul PSD al oraşului, Ovidiu Creţu, candidat la un nou mandat, de viceprimarul PSD George Avram şi de consilierii municipali PSD Constantin Rus şi Camelia Tabără.
Primarul Bistriţei a explicat, într-o declaraţie de presă făcută la inuagurare, că baza sportivă Sigmir cuprinde un teren polivalent (pentru fotbal, handbal şi tenis) de 1.450 de metri pătraţi cu gazon sintetic, vestiare şi instalaţie de nocturnă, iar costurile lucrărilor executate între 2008 şi 2011 de firma Atlas Company din Târgu Mureş se ridică la 595.000 de lei, din care 395.000 de la bugetul de stat şi 200.000 de la bugetul local.
Mai multe imagini ale proiectului finalizat, puteţi vedea aici: Sigmir, BN