Construcție teren de sport cu Fonduri Europene

De la an la an, terenurile sportive iau o tot mai mare amploare, în ceea ce privește construcția acestora, atât la nivel locat, cât și național.

Mai precis, terenurile sportive cu gazon sintetic, cu avantajele sale evidente în sensul de raport calitate/preț, costuri de întreținere, utilizare, etc, se numără printre cele mai alese opțiuni, iar începerea unei afaceri de construcție a unui teren de fotbal cu gazon sintetic, a unui teren de tenis cu zgură sau a unei zone de agrement, este la mare căutare, mai ales dacă se poate realiza cu fonduri europene nerambursabile.
Astfel, antreprenorii sunt în căutarea de surse alternative de finanțare pentru ideile lor de afaceri sportive. Un mare ajutor în acest sens sunt programele de finanțare oferite de către Uniunea Europeană care stimulează inițiativa antreprenorială.

Uniunea Europeană vine în ajutorul întreprinzătorilor care vor să dezvolte asemenea afaceri și îi ajută să facă primul pas.

Construcție teren de sport cu Fonduri Europene

Printre instituțiile de finanțare se numără: Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Programul Operațional Sectorial Creșterea Competivității Europene (POSCCE), Programul Operațional Sectorial Regiobal (POR REGIO), Programul Naional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR, desfășurat de către APDRP), etc., programe destinate persoanelor fizice și juridice care vor să acceseze fonduri europene nerambursabile , cum ar fi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), sau Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), sau alte fonduri care sunt la îndemână persoanelor fizice și juridice dornice de antreprenoriat.

Accesul la fondurile europene nerambursabile se acordă pentru proiectele ce implică lucrări de construcții de baze sportive, dar și dotarea bazelor sportive cu diferite accesorii, cum ar fi instalație de nocturnă, gazon artificial.
Accesarea de fonduri europene nerambursabile se face foarte ușor, fără mari bătăi de cap, dacă se  apelează la o firma de consultanță specializată și avizată în accesarea de fonduri europene și să aibă specialiști recunoscuți în atragerea și derularea de proiecte în ceea ce privește construcția de terenuri sportive, terenuri cu gazoane artificiale, terenuri cu gazon multisport.

Tot ce va rămâne de făcut este să concepeti planului de afacere și să va adresați instituției în măsură să vă ajute realizați dorințele antreprenoriale.

Cum vă poate ajuta Atlas Sport?
Oricare ar fi proiectul dumneavoastră, echipa Atlas Sport, vă va însoţi pe acest drum, oferindu-vă consultanţa, proiectarea şi execuţia proiectului la cheie în vederea implementării proiectului finanţat.
ATLAS SPORT este cea mai mare companie din România specializată în proiectare şi construcţii sportive, fiind totodată un important promotor al iniţiativei de încurajare a unui stil de viaţă sănătos. Am realizat baze sportive şi parcuri pentru sute de clienţi în România şi Europa de la corporaţii multinaţionale (LIDL, PIRELLI, GEDEON RICHTER s.a.) la primării importante (Satu Mare, Giurgiu, Bistriţa, s.a.), ministere (M.A.I.), cluburi şi licee sportive (LPS Român, s.a.), universităţi (UMF, USAMV Cluj, Univ. Piteşti, Iaşi, s.a.), antreprenori şi investitori privaţi – toţi aceştia ne-au ales pentru a realiza cele mai bune terenuri de sport şi locuri de joacă.
Numeroasele recomandări de la clienţii noştrii, alături de proiectele recurente (mulţi beneficiari apelează la noi pentru proiecte ulterioare) confirmă satisfacţia acestora privind seriozitatea şi serviciile prestate de Atlas Sport. Toate acestea ne clasează în topul soluţiilor în construcţia de baze şi parcuri sportive.
Aici puteţi vizualiza exemple de proiecte pe care le-am realizat de-a lungul celor 13 ani de activitate.
https://www.atlassport.ro/proiecte-finalizate/

4 Commentarii

  1. Stelian

    in data de 12/03/2018 la 11:08 am - Răspunde

    Bună ziua, pe ce măsură se pot accesa fonduri nerambursabile în afară de s6.2 sau s6.4 ?

    Mulțumesc, o zi bună.

    • ATLAS SPORT

      in data de 12/03/2018 la 12:00 pm - Răspunde

      Buna ziua!
      Pentru mai multe detalii avem rugamintea sa ne scrieti pe adresa contact@atlassport.ro sau sa ne sunati la 0755 085 354.

      • ELENA

        in data de 15/09/2018 la 6:28 am - Răspunde

        MAI EXISTA POSIBILITATI DE ACCESARE FONDURI NERAMBURSABILE PENTRU BAZE SPORTIVE ?

        • ATLAS SPORT

          in data de 17/09/2018 la 5:20 am - Răspunde

          Buna ziua,

          Va multumim pentru interesul acordat societatii Atlas Sport.
          In cazul proiectelor pe fonduri europene primul pas pe care trebuie sa il faceti este sa va documentati foarte bine si sa alegeti o societate de consultanta care va poate acorda suport in acest sens.
          Daca proiectul este realizabil prin fonduri europene atunci Atlas Sport va poate ajuta cu o estimare de cost si in final cu executia la cheie a bazei sportive.

          Pentru o oferta clara de pret va rugam adresati-va in scris sau telefonic la 0755085354 | 0728272505 sau email contact@atlassport.ro

          O zi buna !
          Echipa AtlasSport

Lasă un răspuns.