Top cele mai spectaculoase terenuri de fotbal din lume

Fotbalul a fost dintotdeauna un sport iubit şi practicat de mulţi oameni.
Odată cu avansarea tehnologiei, şi terenurile de sport au cunoscut o modernizare continuă.
Proprietarii de astfel de terenuri de fotbal, se întrec în a oferi jucătorilor cele mai bune performanţe, atât din punct de vedere al suprafeţei de joc, dar şi al facilităţilor şi amplasării.
Vă prezentăm în cele ce urmează, cele mai spectaculoase terenuri de fotbal din lume, cu privelişti care vă vor tăia respiraţia, şi care pe noi, ne inspiră în construirea celor mai frumoase şi durabile terenuri de fotbal din România.
Cu toate că la unele dintre ele este mai dificil de ajuns, toate arată cât de mult este iubit fotbalul în întreaga lume, şi cât de departe vor merge oamenii pentru a-l juca.

1. Situat La 2.000 de metri deasupra nivelului marii, Stadionul Hitzfeld Ottmar din Elveţia, este terenul de fotbal construit la cea mai mare înălţime din Europa.
Acest teren de fotbal este sculptat într-un munte, forţând jucătorii şi fanii să urce cu telecabina pentru a ajunge la el.

2. Un teren de fotbal, construit în mijlocul oraşului La Paz, Bolivia.

3. Teren de fotbal plutitor în satul Ko Panyi, din sudul Thailandei.

4. Terenul de fotbal din Marina Bay, Singapore, este cel mai mare stadion de fotbal pe apă din lume.


5. Stadionul Gospin dolac, Imotski, Croaţia
Construit în 1989 pentru a servi drept stadion pentru echipa NK Imotski, stadionul Gospin este cu adevărat una dintre cele mai mari minuni din lumea fotbalului, datorită relicvelor bizantine şi otomane, stâncilor stâncoase şi lacului Modro Jezero (Lacul Albastru), aflat chiar în spatele tribunei.


6. Stadionul Victoria, Gibraltar
Locul de antrenament al echipei naţionale Gibraltar, Stadionul Victoria este la doar o aruncătură de băţ de celebra stâncă a insulei.
Are o capacitate de 5000 de locuri.


7. Terenul de fotbal al companiei Adidas din Tokyo


8. Stadionul SVANGASKARD, Insulele Feroe, situat în satul Toftir, acesta este un loc rece, dar reconfortant, atât de aproape de ocean încât aici există un om cu o barcă, ce colectează toate mingiile pe care jucătorii le aruncă în apă.

9. Hasteinsvollur, Islanda
Hasteinsvollur este mai mult decât un teren de fotbal. Acesta este situat chiar lângă vulcanul Vestmannaeyja, ceea ce oferă spectatorilor şi jucătorilor un sentiment de teamă.

Lasă un răspuns.

terenuri tenis zgura terenuri multisport terenuri de baschet rezidenţiale tip pardoseli sportive terenuri lut terenuri multifunctionale volei copii terenuri de tenis teren usamv terenuri sportive minifotbal video terenuri sport tartan volei terenuri sportive terenuri de fotbal udare gazon umplutura teren sport teren volei terenuri de sport terenuri minifotbal terenurile de tenis terenuri sportive sintetice usamv cluj napoca terenuri tenis gazon sintetic tribune terenuri sportive beton terenuri tenis curte UEFA terenuri tenis gazon artificial vestiare sportive Tribuna terenuri sintetice terenuri de tenis din zgura terenuri de tenis gazon artificial unde alergam in bucuresti terenuri de baschet terenuri badminton tribune sportive terenuri tenis parchet terenuri sport terenuri multisport scoli terenuri fotbal tipuri piste terenuri sport gazon sintetic