Atlas Sport vă invită să fiți activi în timpul epidemiei!

În timpul pandemiei CoVid-19, când multe dintre opțiunile noastre în materie de sport sunt limitate, este foarte important pentru persoanele de toate vârstele să fie cât mai active. Chiar și o scurtă pauză în timpul lucrului, făcând 3-5 minute de mișcare fizică (stretching), ajută la ușurarea încordării mușchilor, la o ameliorare a tensiunii mentale și la o îmbunătățire considerabilă a circulației sanguine.

Printre beneficiile activității fizice se numără și reducerea tensiunii arteriale ridicate, gestionarea greutății și reducerea riscului de boli cardiovasculare și nu numai. În altă ordine de idei, este benefică și sistemului osos, contribuie la reducerea stresului și induce o stare de bine.

Organizația Mondială a Sănătății aduce recomandări detaliate privind cantitatea de activitate fizică pe care trebuie să o facem în funcție de vârstă, pentru un stil de viață sănătos:

Copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 5-17 ani: cel puțin 60 de minute pe zi, intensitate moderată, cel puțin 3 zile pe săptămână;

Adulții cu vârste de peste 18 ani: cel puțin 150 minute pe săptămână, intensitate moderată, și cel puțin 75 minute pe săptămână, intensitate puternică;

Adulții în vârstă: activitate fizică trei sau mai multe zile pe săptămână, în limita posibilităților fizice, pentru a preveni dezechilibrele și căderea.

Dacă, însă, se prezintă simptome specifice îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV2, se recomandă odihnă și solicitarea de îngrijiri medicale.

În momentul în care alegeți să faceți exerciții fizice într-un parc sau într-un spațiu deschis, este foarte important să exersați distanțarea socială și să vă spălați pe mâini înainte de a pleca, când ajungeți la destinație și în momentul în care ajungeți înapoi acasă. În lipsa posibilităților de spălare cu apă și săpun, folosiți dezinfectanți pe bază de alcool.

Dacă dispuneți de un spațiu verde împrejurul locuinței sau chiar de o curte generoasă, vă recomandăm să le folosiți pentru desfășurarea exercițiilor fizice personale. În acest mod, se reduc considerabil șansele de a intra în contact cu cineva infectat. Noi, cei de la Atlas Sport, venim în sprijinul dumneavoastră cu o gamă largă de echipamente fitness pe care să le puteți folosi atât în interior (acasă), cât și în exterior (parcuri, grădina propriei locuințe etc.).

Este esențial să configurați o rutină pentru a fi activ în fiecare zi, planificând o activitate fizică, fie de unul singur, prin alăturarea unei clase online, fie prin stabilirea unui interval de timp pentru a fi activ online cu prietenii sau colegii. Stabilirea unui timp specific pentru a fi activ vă asigură că vă veți desfășura activitatea fizică zilnică. Dacă decideți să participați la clase online, vă recomandăm să vizionați videoclipuri cu exerciții de mișcare.

Un stil de viață sănătos, asociat unei alimentații sănătoase, atrage după sine o imunitate puternică și, implicit, șanse sporite în lupta cu virusul.

Împreună reușim!

Lasă un răspuns.