De ce să alegeţi gazonul artificial pentru terenul de tenis?
Pentru cele mai multe cluburi de tenis, luarea deciziei de a investi în facilităţi noi sau refacerea celor existente, poate fi un salt mare. Există o serie de tipuri diferite suprafeţe din care se pot alege şi, fără îndoială, fiecare jucător are propriile preferinţe personale cu privire la suprafeţele de joc, în funcţie de vârstă şi condiţie fizică, înfrângeri anterioare sau reuşite.
Adevărul este, de multe ori doar o singură suprafaţă nu îndeplineşte toate aceste condiţii.
Terenurile cu gazon natural deşi arată foarte bine, întreţinerea acestora este costisitoare.
Pe terenurile de tenis din zgură se joacă bine, dar devin o problemă dacă vremea nu e favorabilă; suprafaţa hard poate fi mai ieftină de instalat, dar mai nepotrivită pentru articulaţii şi corp.
Cel mai probabil, acestea sunt motivele pentru care Atlas Sport a înregistrat o creştere bruscă a vânzărilor de terenuri de tenis gazon artificial în ultimii ani, cu o varietate de opţiuni şi o durată lungă a ciclului de viaţă, oferind o opţiune flexibilă, durabilă pentru cluburile şi proprietarii care au ca scop atragerea sau păstrarea membrilor într-o atmosferă din ce în ce mai competitivă.
Întrucât vânzările de terenuri de tenis cu gazon artificial continuă să crească, numărul de opţiuni în această piaţă relativ nouă poate face dificilă alegerea cluburilor de tenis pentru a profită pe deplin de avantajele oferite.
De ce să alegi gazonul artificial pentru terenul de tenis?
De la gazonul natural la suprafeţe dure, există o varietate de opţiuni atunci când vine vorba de alegerea unei suprafate pentru terenul de tenis. Fiecare poartă propriile avantaje, iar suprafaţă cea mai potrivit pentru dvs. va depinde în mare măsură de nevoile specifice ale terenului. Cu toate acestea, datorită unui set amplu de caracteristici, gazonul artificial este probabil alegerea cea mai versatilă, iar în cele ce urmează vom enumera câteva dintre principalele motive pentru care se merită să alegeţi gazonul artificial:
Creşte numărul orelor de joc
Fie că păşim pe un teren de tenis de la Wimbledon sau pe asfaltul din spatele blocului, nimeni nu e încântat atunci când ploaia opreşte jocul. Terenurile din gazon artificial nu sunt doar mai puţin alunecoase pe vreme rea decât cele din gazon natural şi suprafeţele dure, dar se usucă şi mult mai repede. Acest lucru extinde numărul de ore în care jucătorii pot utiliza terenul de tenis şi le permite să se întoarcă pe teren în condiţii favorabile, mai repede.
Performanţă consistentă
În timpul unui meci, ultimul lucru de care orice jucător vrea să îşi facă griji este dacă mingea va sări sau nu cu adevărat.
Spre deosebire de celelalate suprafeţe pe care pot apărea denivari şi care pot schimbă condiţiile de joc, gazonul artificial este proiectat cu atenţie pentru a se asigura că rămâne consecvent pe termen lung, asigurând jucătorii de săritura mingei.
Varietate de joc
Fiecare tip de suprafaţă (zgură, gazon, suprafaţă hard) va oferi propriile sale caracteristici de joc, astfel încât un mix de suprafeţe vor marca facilitatea faţă de concurenţă, asigurându-se că membrii au opţiuni din care pot alege. Mai mult, jucătorii vor trebui să se adapteze la diferite condiţii într-un mediu competitiv, deci are sens să practice pe diferite tipuri de suprafeţe pe parcursul unui sezon.
Diferitele tipuri de suprafeţe de gazon artificial oferă proprietarilor libertatea de a alege o suprafaţă care le va da ritmul de joc dorit, oferind în continuare durabilitatea şi stabilitatea gazonului artificial.
Blând cu încheieturile
Proprietarii de terenuri de tenis trebuie să ţină cont de jucătorii care joacă pe terenul de tenis astfel că orice decizie trebuie să integreze cerinţele fizice ale sportului. Terenurile de tenis cu gazon artificial sunt o opţiune mai bună, ce protejează bunăstarea jucătorilor.
Face o diferenţă
Cea mai mare provocare pentru majoritatea cluburilor de tenis este atragerea şi păstrarea membrilor. Ţinând cont de concurenţă, standardul şi varietatea de facilităţi oferite sunt mai importante ca niciodată şi terenurile noi, în mod sigur cresc profilul la nivel local. Mai mult, diversele combinaţii de culori vor asigura terenului un aspect chic şi luminos cu care sigur se va diferenţia de alte terenuri.