Inspirație pentru grădina ta
Modul în care viețile noastre se desfășurau a fost influențat mai mult sau mai puțin în ultimul an. Cu toate acestea, între confuzie, știri alarmante și angoasă, au existat și aspecte pozitive. Printre aceste motive se află și faptul că: am petrecut mai mult timp acasă, timp în care poate am devenit mai activi, am petrecut mai mult timp cu familia sau am realizat în sfârșit acele îmbunătățiri ale gospodăriei pe care nu am avut șansa să le facem. Schimbările din ultima vreme au oferit multor oameni spațiu și răgaz pentru a face lucruri care, în viața cotidiană, nu s-ar fi întâmplat. Pentru că unii oameni petrec mai mult timp acasă, vrem să vă inspirăm cu privire la modul în care vă puteți transforma spațiul vostru exterior, ca să vă bucurați cât mai mult de el acum, dar în special după ridicarea tuturor restricțiilor.
Gazonul artificial
Cu siguranță, prima noastră alegere când vine vorba de transformarea spațiului exterior, cum ar fi grădina, este gazonul artificial. Nu numai că vă înseninează acest spațiu, fiind verde tot anul, dar gazonul artificial necesită mult mai puțină îngrijire și mentenanță decât gazonul natural. De asemenea, nu veți mai avea grija noroiului și vă puteți bucura de el oricând, fără să vă murdăriți, fie că este vorba de tine, familia ta sau animalele de companie. În zilele noastre, gazonul artificial are o tehnologie mult mai avansată, mai ales când vine vorba de compozițiile și culorile firelor de iarbă, care pot reda senzația unui gazon cât mai natural sau o culoare vie. Poți folosi gazonul artificial fie pentru a transforma aspectul grădinii tale și a-i oferi un aspect mai modern și stilat, fie pentru a-ți transforma curtea în propriul tău teren de fotbal, unde să te antrenezi.
Mobilă
Mobila de exterior este o investiție-cheie care rezistă ani la rând. Poți crea un ambient plăcut și modern pentru tine, familie și prietenii tăi. Îți poți invita apropiații în acest spațiu, unde să vă bucurați de mese copioase, petreceri în aer liber sau diverse jocuri antrenante. Aveți la dispoziție o gamă largă de piese pentru mobilier de exterior. Iată preferatele noastre: seturi de bănci cu măsuță, foișoare din lemn, pergole sau ghivece pentru flori și plante, locuri de joacă pentru copii, precum tobogane și leagăne.
Plante
Cu siguranță, nicio grădină nu este completă fără plante și flori. Acum este momentul să îți alegi tipurile de plante, ghivecele și aranjamentele pe care ți le dorești. Multe flori necesită sădirea lor cu mult înainte de venirea verii. Însă poți deja să îți înfrumusețezi grădina începând de acum plantarea florilor care se pregătesc să înflorească, să plantezi bulbii și semințele pentru anul următor. O altă metodă plăcută de a folosi acest timp și de a profita din plin de grădina ta este să creezi o grădină cu ierburi aromatice. De obicei, nu ocupă prea mult spațiu și vă pot oferi o abundență de ierburi proaspete, precum rozmarin, oregano, busuioc sau mentă, despre care puteți spune cu mândrie că le-ați crescut cu mâinile voastre!
