Cum se montează gazonul artificial multisport?
Există câteva etape cheie în montarea unui gazon sintetic pe un teren sportiv; fiecare dintre aceste etape necesită cunoştinţe şi experienţă, întrucât de respectarea acestora depinde rezultatul final şi funcţionalitatea terenului sintetic.
Etapa 1: Pregătirea infrastructurii din piatră
Unul dintre cei mai importanţi paşi în montarea gazonului artificial, este pregătirea infrastructurii (bazei/substratului). Înainte de a începe instalarea gazonului, ne asigurăm că suprafaţa pe care se doreşte a fi construit terenul de sport este realizată corespunzător, cu stratificaţia corectă, compactată în mod corespunzător şi că este netedă.
Suprafaţa va fi astfel pregătită, curăţată de pietre, cărămizi sau alte obiecte dure care ar putea pătrunde prin gazonul sintetic sau ar putea incomoda jucătorii în timpul jocului.
Dacă suprafaţa nu este fină, se aplică între 1 şi 5 milimetrii de nisip fin.
Pregătirea infrastructurii din beton
Pentru montarea gazonului sintetic pe o infrastructură din beton, primul pas pe care îl aplicăm este decopertarea stratului vegetal. Având o suprafaţă netedă şi curată, terenul este pregătit pentru pasul următor, şi anume aplicarea unui strat de piatră peste care se va turna placa din beton.
Etapa 2: Aclimatizarea gazonului
În cele mai multe cazuri, gazonul artificial este livrat în rulouri. Fiind transportate şi depozitate în acest mod pentru o perioadă de timp, rulourile de gazon vor dobândi o formă ciudată. Acest pas este important în redefinirea formei gazonului, făcându-l mai uşor de montat.
Cum se aclimatizează gazonul? Acesta trebuie rulat (întins) cel puţin 2 ore înainte de instalare. Expunerea la soare, precum şi aşezarea acestuia pe o suprafaţă plată, ajută gazonul sintetic să se aclimatizeze, făcându-l mai flexibil şi mai uşor de lucrat cu el.
Etapa 3: Instalarea gazonului
După ce suprafaţa de teren este pregătită corespunzător, rulourile de gazon artificial/sintetic se aşează pe lungimea terenului şi se vor rostogoli. Se stabilesc totodată marginile exterioare, se verifică dimensiunile şi se marchează colţurile.
În interior, se întoarce aproximativ 40 de cm de gazon sintetic şi se aplică bandă de lipire de circa 30 de cm. Adezivul pentru lipirea gazonului sintetice se aplică apoi pe marginile covoarelor, de o parte şi de alta a benzii de lipire, permiţându-se un decalaj de 0,5 cm.
Odată ce această etapă a fost finalizată, urmează tasarea lipiturilor, prin acoperirea gazonului sintetic cu greutăţi sau plimbarea la pas pe suprafaţă de gazon sintetic timp de 15-20 de minute.
Urmează perierea gazonului şi umplerea cu nisip şi/sau granule de cauciuc.
Umplerea gazonului sintetic trebuie să fie făcută în straturi foarte subţiri, astfel încât firele gazonulu să iasă prin infill (umplutură).
În final se realizează încă o periere finală a gazonului.
În acest clip time lapse puteţi urmări montarea gazonului artificial multisport la proiectul CONSTRUCTIE TEREN DE SPORT MULTIFUNCTIONAL în sat Cunţa, Comuna Spring, jud. Alba
6 Commentarii
Olga Delia Mateescu
in data de 02/03/2019 la 9:40 am -
Livrați și montați gazon artificial și în grădini mici (de formă neregulată),rezidențiale?
ATLAS SPORT
in data de 05/03/2019 la 3:23 pm -
Buna ziua,
Vindem gazon, dar in cantitate mare, minim 500 mp.
Preda Andreea
in data de 02/10/2019 la 8:24 am -
Buna ziua, m-ar interesa si pe mine un pret pe 1mp (am 700 mp ca suprafata) si manopera pe 1mp. Multumesc
ATLAS SPORT
in data de 02/10/2019 la 8:31 am -
Buna ziua,
Va rugam contactati-ne la unul din numerele de telefon 0755085354 sau 0728272505 sau email contact@atlassport.ro unde să adaugați și un numar de telefon la care puteti fi contactat pentru a va oferi toate informatiile necesare.
Multumim.
Nechitoaie Aurel
in data de 16/11/2021 la 3:40 pm -
buna ziua ma r interesa un pret pe mp am 900 de mp nr meu de tel 0744692076
ATLAS SPORT
in data de 18/11/2021 la 5:41 am -
Buna ziua! Va rugam sa ne contactati la oricare din numerele de telefon 0755085354 | 0728272505. Veti fi preluat de catre unul din colegii nostri. Multumim mult! O zi placuta!